UNICREDIT BANK S.A.

 | 

MIHAI PATRULESCU

  |  2014-06-26

Romania – Catre o traiectorie de crestere mai echilibrata

In mare, Romania a reusit sa redreseze dezechilibrele majore cauzate de criza economica globala din 2008, insa cresterea intarzie, intrucat consumatorii inca incearca sa reduca gradul de indatorare si raman foarte precauti in asumarea riscurilor.

UNICREDIT BANK S.A.


MIHAI PATRULESCU

MIHAI PATRULESCU

SENIOR ECONOMIST la UNICREDIT BANK S.A.

Statutul de membru UE al Romaniei a generat, pe de o parte, un avant economic si, pe de alta parte, o crestere excesiva a creditelor si si o accelerare a importurilor.

 

Perioada de criza

Primul deceniu al Romaniei in postura de membru UE a fost plin de contraste. Pana in septembrie 2008, a fost caracterizat de un avant al activitatii economice. Entuziasmul membrilor Uniunii economice si monetare (UEM) de a indeparta bazele de productie din cele mai noi state membre UE a jucat un rol important, la fel si eforturile de aplicare a reformelor care au precedat intrarii in UE. Insa, ancorat intr-o anumita masura de perspectiva adoptarii monedei euro, acest avant al industriei si exporturilor a fost acompaniat de o expansiune rapida a sectoarelor non-comerciale, ceea ce a dus la o crestere excesiva a creditelor si o accelerare rapida a importurilor. Aceasta a dus la aparitia unor deficite gemene, intrucat deficitul de cont curent atinsese 11,6% din PIB in 2008 si deficitul structural de buget era de 8,5% din PIB.

 

Pentru versiunea completa a articolului, va rugam accesati varianta in limba engleza, aici.

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.
 

TOP COMPANII din GRAIN MILL PRODUCTS AND STARCHES (2015)
Scoring Methodology by ERNST&YOUNG


 
#
NUME COMPANIE
SCORING TOTAL MCR
 
1 STAR FOODS E.M. SRL 3,1875
2 CHIPITA ROMANIA SRL 2,5000
3 CROCO SRL 2,5000
4 BEST FOODS PRODUCTIONS SRL 2,3750
5 VEL PITAR SA 2,3125
6 GOODMILLS ROMANIA SA 2,2500
7 SAPTE SPICE SA 2,1875
8 OLTINA IMPEX PROD COM SRL 2,1875
9 FORNETTI ROMANIA SRL 2,1875
10 M.P. BANEASA - MOARA SA 2,1875