http://mcr.doingbusiness.ro/articole/nokian-heavy-tyres-isi-mareste-capacitatea-de-productie-cu-50-prin-investitii-de-70-milioane-de-euro/6456




Nokian Heavy Tyres isi mareste capacitatea de productie cu 50%, prin investitii de 70 milioane de euro

„Piata internationala a anvelopelor heavy tyres a evoluat pozitiv, iar vanzarile noastre au crescut. De asemenea, dorim sa sustinem dezvoltarea clientilor nostri prin marirea capacitatii noastre de productie in fabrica din Nokia, Finlanda. Orasul finlandez Nokia este alegerea fireasca pentru locatia fabricii, datorita personalului calificat si capabilitatilor de a realiza produse de inalta calitate in unitatea modernizata, ” afirma Manu Salmi, vicepresedinte al unitatii Nokian Heavy Tyres.

 

Obiectivul consta in cresterea capacitatii maxime de productie a anvelopelor heavy tyres de la aproximativ 20 milioane kg la 32 milioane kg.

 

Nokian Heavy Tyres Ltd a semnat, de asemenea, un acord cu sindicatul local pentru a creste competitivitatea prin flexibilitate. Acest acord motiveaza personalul sa isi dezvolte abilitati multiple. Acordul va fi in vigoare pana la finalul anului 2020.

 

„Ne dorim sa crestem concentrandu-ne pe serviciile pentru clienti, siguranta si calitate. Facem acest pas important impreuna cu personalul nostru devotat,” adauga Salmi.

 

Nokian Heavy Tyres – expertiza personalizata, din tinuturile nordice

 

Dezvoltarea produselor Nokian Heavy Tyres se bazeaza pe cei 80 de ani de expertiza in domeniul anvelopelor de iarna si pe intelegerea profunda a conditiilor meteorologice extreme. Nokian Heavy Tyres este liderul global de piata in anvelope forestiere, iar experienta sa in conditiile meteorologice specifice schimbarilor de anotimpuri, in mediul sever specific tinuturilor nordice, cat si eforturile sale pe termen lung de dezvoltare a produselor concentrandu-se pe selectia atenta a componentelor, au pozitionat Nokian Heavy Tyres printre liderii globali in productia de anvelope speciale. Produsele Nokian Tyres sunt recunoscute pentru calitatea lor superioara care garanteaza o durata de viata ridicata si functionarea fiabila intr-o varietatea de conditii de utilizare.