NN ASIGURARI DE VIATA SA

  |  2016-04-13

Cornelia Coman este noul CEO al Nationale-Nederlanden Spania

Cornelia Coman a fost numita astazi in functia de CEO al Nationale-Nederlanden Spania, mandatul ei urmand sa inceapa la 1 iulie 2016.

Cornelia Coman il inlocuiește pe Robin Buijs, care a ocupat pozitia de CEO al companiei in ultimii patru ani. Noul CEO Nationale-Nederlanden Spania are o experienta de aproape doua decenii in industria asigurarilor de viata. In ultimii patru ani, Cornelia Coman a ocupat pozitia de CEO al NN Ungaria, iar anterior, in perioada 2008 - 2012, a condus NN Asigurari de Viata Romania.

 

”Cornelia a construit in Ungaria o organizatie cu rezultate financiare imbunatatite și un nivel mai ridicat de satisfactie și retentie a clientilor care au dus la o pozitie mai puternica pe piata pentru compania noastra. Suntem increzatori ca va continua sa conduca și NN Spania cu succes”, a declarat Robin Spencer, CEO International Insurance.

 

Cornelia Coman și-a inceput cariera in cadrul NN Asigurari de Viata Romania in anul 1998, in pozitia de actuar, și a fost promovata actuar-șef trei ani mai tarziu. Din 2006, ea a ocupat pozitia de director general adjunct al NN Asigurari de Viata, fiind numita CEO al companiei in 2008. La conducerea NN Ungaria, Cornelia Coman a dezvoltat și implementat alaturi de echipa strategia pe termen lung a companiei, predand conducerea lui Imre Sztano incepand cu 1 martie 2016.

 

“Am primit cu mult entuziasm și incredere noul rol din cadrul NN Group. De la 1 iulie, cand voi prelua pozitia de CEO al Nationale-Nederlanden Spania și ma voi muta la Madrid, voi avea oportunitatea sa dezvolt in continuare operatiunile NN intr-o piata dinamica și matura a asigurarilor de viata cum este Spania”, a declarat Cornelia Coman, CEO Nationale-Nederlanden Spania.
 

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.