ACTMEDIA NEWS AGENCY

  |  2013-01-29

Managerii firmelor estimeaza scaderi in constructii, comert si servicii in T1

Sectorul constructiilor va inregistra o scadere in primul trimestru din 2013, comertul si serviciile vor consemna o diminuare moderata, iar industria prelucratoare va avea o tendinta de stabilitate relativa, estimeaza managerii societatilor comerciale, potrivit Institutului National de Statistica (INS)

Conform estimarilor din luna ianuarie 2013, in activitatea de constructii se va inregistra, in primele trei luni ale acestui an, o scadere a volumului productiei si a stocului de contracte si comenzi. Managerii estimeaza reducerea numarului de salariati, iar in ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii se preconizeaza o crestere moderata.

 

Managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni o stabilitate relativa a volumului productiei. Pentru fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor se va inregistra tendinta de crestere. 
 

Pentru preturile produselor industriale se prognozeaza o crestere moderata a acestora in intervalul de referinta, in timp ce numarul de salariati va fi stabil. 
 

In sectorul de comert cu amanuntul, managerii au estimat pentru primele trei luni o tendinta de scadere moderata a activitatii economice si a volumului total al vanzarilor de marfuri. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra o diminuare moderata. Angajatorii prognozeaza o stabilitate a numarului de salariati, si cresteri pentru preturile de vanzare cu amanuntul. 
 

Conform estimarilor din luna ianuarie 2013, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste scadere moderata. In sectorul de servicii se estimeaza pentru urmatoarele trei luni scadere moderata a numarului de salariati. Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare ale prestatiilor vor avea tendinta de crestere moderata.

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.