BOSCH SERVICE SOLUTIONS SRL

  |  2018-02-09

Parteneriat strategic cu mediul academic Bosch a initiat un curs de conducere autonoma la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

Bosch sustine pregatirea practica a studentilor pentru o cariera de success.

Cluj-Napoca- Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca a sarbatorit, la finalul lunii ianuarie, incheierea primei editii a cursului ”Tehnologia, dinamica si controlul masinilor autonome”. Proiectul a fost initiat de Bosch, lider global in furnizarea de tehnologii si servicii, in colaborare cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Facultatea de Automatica si Calculatoare. Cursul lansat la inceputul anului universitar 2017-2018, care se concentreaza pe conducerea autonoma si are ca scop familiarizarea studentilor pasionati de tehnologie cu domeniul conducerii autonome, reprezinta una dintre primele initiative de acest gen din tara.

 

Pe parcursul a 13 cursuri si 13 laboratoare, studentii au avut ocazia sa lucreze, sub indrumarea expertilor Bosch, cu tehnologii de ultima ora folosite in domeniul conducerii autonome si sa inteleaga principiile de baza ale acestor tehnologii.
Astfel, studentii din anul patru, inscrisi in program, si-au extins cunostintele in domenii precum fuziunea senzorilor, conectivitate, sau sisteme de directie. Aceste tehnologii inovatoare reprezinta bazele pe care se construiesc masinile viitorului, care vor contribui la un mediu mai sigur si vor creste siguranta si confortul la volan.

 

”Colaborarea cu Universitatea Tehnica reprezinta o prioritate pentru Bosch. Experienta practica a studentilor, viitori experti in domeniul tehnologic, este foarte importanta, deoarece cunostintele teoretice singure nu le ofera o imagine completa despre tehnologiile de ultima generatie“, a declarat Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca. Prin acest curs de conducere autonoma vrem sa le oferim tinerilor o perspectiva de ansamblu, prin care sa inteleaga importanta cunostintelor practice, sa identifice ce le place si in ce directie pot continua dupa terminarea studiilor“, a continuat Raabe.

 

Bosch sustine pregatirea practica a studentilor pentru o cariera de succes


Necesitatea corelarii ofertei educationale la cerintele actuale ale industriei constituie o tema de interes pentru reprezentantii mediului academic. ”Structura universitatii nu ne permite sa evoluam odata cu tehnologia. Insa colaborarea cu companiile care contribuie la dezvoltarea tehnologiilor noi ne permite sa oferim studentilor nostri cunostinte importante despre tehnologii de ultima ora”, a declarat Prof. Dr. Ing. Daniela Popescu, prorectorul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. “Cei care isi termina studiile la noi vor avea oportunitati mai bune in momentul in care isi incep activitatea profesionala”, a continuat D. Popescu.

 

“Dezvoltarea rapida a tehnologiei si cresterea numarului studentilor care isi aleg meseria in domeniul tehnologiei ne pune in fata unor provocari pe care le putem depasi doar prin schimbarea curriculei si prin colaborare, a declarat Prof. Dr. Ing. Liviu-Cristian Miclea, decanul Facultatii de Automatica si Calculatoare din Cluj-Napoca. „Prin parteneriatul cu Bosch, avem oportunitatea sa oferim studentilor nostri si cunostinte practice, de care au mare nevoie pentru dezvoltarea lor profesionala”, a continuat L.C. Miclea.

 

Pe langa diplomele de absolvire primite in cadrul evenimentului, studentii au interactionat indeaproape cu expertii Bosch. Ei au experimentat procesarea de imagini la bordul unui vehicul de teste si actiunea algoritmilor directiei asistate electric asupra volanului in cadrul unui simulator. In plus, inginerii Bosch au prezentat participantilor la eveniment proiecte de actualitate, ce contribuie la viitorul mobilitatii. ”Este foarte important ca studentii sa experimenteze, inca din facultate, tehnologia utilizata in conducerea autonoma, un domeniu care se dezvolta extrem de rapid si care este strans conectat cu domeniul pe care il studiaza”, a spus Dr. Ionut Muntean, coordonatorul initiativei din cadrul companiei. ”Unul din obiectivele noastre a fost de a transmite studentilor modul in care pot pune in practica cunostintele teoretice dobandite pe parcursul anilor de studiu, pentru a le „transforma” in produse”- a continuat Muntean.

 

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj - in continua dezvoltare


Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca acorda o importanta deosebita inovarii continue si lucreaza la proiecte de tehnologie de ultima ora. Avand o colaborare stransa cu alte centre de cercetare si dezvoltare din reteaua globala Bosch, dar si cu fabrica locala din Jucu, cei peste 300 de ingineri din Cluj dezvolta produse cu competente inalte in software, hardware, ingineria fiabilitatii si mecanica. Tehnologia pentru conducerea autonoma, Internetul lucrurilor, industria conectata (Industria 4.0) si vehiculele electrice sunt doar cateva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca. Centrul de Inginerie din Cluj intentioneaza sa isi extinda operatiunile in Romania in urmatorii ani.

 

Bosch sustine educatia si comunitatile locale din Romania


Grupul Bosch isi asuma o responsabilitate deosebita in ceea ce priveste piata muncii si educatia. De exemplu, compania a lansat in 2017 un program de masterat in domeniul ingineriei electrice, cu un curriculum adaptat la cerintele actuale ale pietei. Masteratul a fost dezvoltat de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, impreuna cu fabrica Bosch de componente electronice auto din Jucu, in parteneriat Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca. In acelasi timp, Bosch ofera sprijin financiar si mentorat tinerilor talentati in cadrul unor proiecte educationale, precum “Hour of Code”, “Kids in Tech”, unde copii din 250 de cluburi IT din regiuni mai putin dezvoltate ale tarii primesc acces la tehnologie digitala, sau “BattleLab Robotica” (Sumo Robotic), o competitie de roboti autonomi, capabili sa identifice si sa elimine de pe suprafata de joc robotul advers in competitii.
 

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.
 

TOP COMPANII din MEDICAL EQUIPMENT (2016)
Scoring Methodology by ERNST&YOUNG


 
#
NUME COMPANIE
SCORING TOTAL MCR
 
1 TEXTILE MEDICALE SRL 2,0000
2 GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL 2,0000
3 MEDIST IMAGING & P.O.C. SRL 2,0000
4 HAMILTON CENTRAL EUROPE SRL 2,0000
5 TEHNOPLUS MEDICAL SRL 2,0000
6 ORTOPROFIL PROD ROMANIA SRL 2,0000
7 SOF MEDICA SRL 2,0000
8 VARINAK EUROPE SRL 2,0000
9 DRAGER MEDICAL ROMANIA SRL 2,0000
10 AUDIO NOVA SRL 2,0000